O critică a modernității din perspectiva întrebării „Ce se pierde atunci când ceva se câștigă?“
„Omul recent este o meditație despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernității care nu se mulțumește nici cu proclamațiile suficiente ale postmodernității, nici cu regretele tradiționalismului – o interogație asupra modernității suscitată de presimțirea dureroasă că ori de câte ori ți se deschide în față un drum, altele ți se închid în spate ori în laterală. Când ne închinăm bigot la minunile modernității, cum ne îndeamnă zelatorii modernității și delatorii tradiției, în sufletele noastre se tânguiesc toate bogățiile pe care le-am pierdut înlăuntru atunci când trupurile noastre au progresat afară.
Răul modernității nu ține de răutatea ei proprie, ci de viciul celor care au transformat-o într-un orizont lipsit de alternativă al vieților noastre. Ca și marxismul pentru „progresiști“, modernitatea și pseudomorfoza sa, postmodernitatea, par a fi devenit pentru cădelnițătorii lor de azi condiția umană însăși. Tot adevărul instinctelor noastre morale stă chezășie că nu este așa.
Omul recent încearcă să sugereze că, prin ceea ce-i lipsește, modernitatea oferă ceea ce o poate încă salva. Cu o condiție însă: dacă vom avea inteligența să putem regăsi în neghiobia trufașă a timpului pe care îl trăim – întreg, viu, bun și frumos – creștinismul tuturor începuturilor.
Să fim moderni: dar – nihil sine Deo!“
(Horia-Roman Patapievici)