Léon Poliakov, cel care, cu excepţională obiectivitate, şi-a consacrat cercetările istoriei antisemitismului, abordează în acest volum întinsa problematică a formării şi a evoluţei mitului arian, unul dintre izvoarele cele mai insidioase ale rasismului.

La începutul secolului al XIX-lea, după emanciparea evreilor din Europa ocidentală, mai mulţi autori încep să separe o rasă „ariană”, de origine pretins indiană, dăruită cu toate harurile, de o rasa semită, mai puţin valoroasă, originară din Iudeea.

Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, când mediile intelectuale, care o acceptaseră multă vreme, au început să o pună la îndoială, această distincţie a pornit să se răspândească în masele largi, servind mişcările antisemite. Se ştie ce bun pretext a furnizat această discriminare pentru hecatombele celui de-al doilea război mondial.

Este, deci, important să cunoaştem cât mai îndeaproape în ce condiţii au fost asimilate aceste speculaţii genealogice sau antropologice, cum au reuşit să cucerească întâi lumea savantă, apoi popoarele Europei, în contextul escaladării naționalismului. De ce şi-a găsit teoria ariană un tărâm predilect în Germania?

Acestea sunt principalele probleme discutate în cartea de față de către un istoric care este, în același timp, un filozof şi un moralist.