Memorialul din Sfanta-Elena-Vol.1

Autor: Las Cases
An aparitie: 1975
Categorie: Literatura Universala
Cod unic: 11453
Status: Disponibila
Inchiriaza aceasta carte

Doresc sa inchiriez cartea: Memorialul din Sfanta-Elena-Vol.1


Datele completate de dvs. nu sunt folosite in scopuri de marketing sau in alt scop decat in cel de a inregistra cererea dvs. de inchiriere carte.

Descriere

In timpul vieţii lui Las Cases au apărut cinci ediţii ale Memorialului din Sfânta-Elena: prima în 1823, la doi ani deci după ce autorităţile engleze i-au restituit autorului însemnările făcute în epoca exilului, şi ultima – a V-a – în 1840, adică în anul în care misiunea Joinville aducea în Franţa rămăşiţele pământeşti ale lui Napoleon.
Marele succes de public de care s-a bucurat Memorialul apare şi mai evident dacă se are în vedere faptul că în aceeaşi perioadă, mai exact din 1821, când contele Bertrand dă la tipar Caietele din Sfânta-Elena, apar şi alte lucrări datorate unor memorialişti de circumstanţă, cum ar fi Montholon, O’Meara sau Antommarchi.
Dar citindu-i numai pe autorii care au trăit un timp în preajma împăratului exilat, şi dintre aceştia numai pe cei care şi-au publicat cărţile până în 1840, facem în mod deliberat abstracţie de multe alte lucrări contemporane, de cert interes, cum ar fi memoriile lui Fouche sau Bourrienne, Marmont sau Savary, facem în egală măsură abstracţie de studiile mai mult sau mai puţin aprofundate, care examinau epoca imperială sub cele mai diverse aspecte: militar, în primul rând, dar şi juridic, politic ş.a., precum şi de pamfletele sau lucrările cu caracter apologetic care, îndată după căderea imperiului, apar în toată Europa, prezentându-1 pe Napoleon în cele mai contradictorii şi în cele mai extreme ipostaze: de „Neron corsican“ sau de „soldat al libertăţii şi egalităţii“.
Las Cases pomeneşte sau comentează multe lucrări contemporane de acest gen – din unele dă chiar ample extrase – schiţând astfel, fără metodă, dar sugestiv, cadrul – o vastă literatură, politică în esenţă – în care se situează şi propria-i operă.
Or, date fiind circumstanţele, cum se explică, totuşi, marele succes de public al Memorialului?
Cauzele sunt multe şi foarte diverse, dar fără îndoială că un rol important 1-au avut condiţiile oarecum excepţionale în care a apărut cartea. „Când în 1821 s-a răspândit în cele patru vânturi formidabila veste a morţii lui Napoleon, el a irupt din nou în conştiinţa mea. S-a reîntors ca să-mi bântuie gândurile, dar acum nu ca împăratul şi stăpânul meu absolut, ci ca un spectru pe care moartea 1-a schimbat total/’ Edgar Quinet descria în aceşti termeni o stare de spirit mai generală, consemnând, implicit, prefacerile ce s-au operat în conştiinţa Franţei (şi chiar a Europei) după ce vreme de şase ani politicienii şi opinia publică au păstrat faţă de împăratul exilat o rece indiferenţă.

Distribuire

Meniu