Amoc, una dintre cele mai celebre scrieri ale lui Stefan Zweig. Intr-o noapte de martie a anului 1912, un tanar medic povesteste cum in jungla din Malaysia, viata ii este data peste cap, cand o femeie necunoscuta dezlantuie in el nebunia si dragostea.  OBSEDATUL Cine este strainul capabil sa il infrunte pe marele Mirco Czentovic, campionul mondial de sah? Putem crede, asa dupa cum a afirmat ca nu a mai jucat de 20 de ani? Iata un mister pe care pasagerii pachebotului de lux si-ar dori sa il dezlege. Imprejurarile in urma carora strainul a ajuns la acest nivel al jocului sunt ingrozitoare. E vorba despre experimentele nazistilor, interogatoriile, izolarea absoluta, aflat in pragul nebuniei creierul uman ajunge sa-si dezvolte capacitati ciudate. Obsedatul sau despre teroarea organizata, totala, asupra trupului, asupra sufletului si constiintei omenesti… Ca intr-un microcosmos, Obsedatul ne face sa vedem nemasurata suferinta fizica si psihica a omului.

Cele doua povestiri sunt asemanatoare din multe puncte de vedere, parca dezvoltate simetric, atat in ceea ce priveste continutul, cat si in ceea ce priveste tehnica de constructie. Ambele se petrec in acelasi cadru (nelipsit nici el de posibile semnificatii), ambele se asambleaza in jurul unor naratori de ocazie, naratori care sufera de un prea plin psihologic, naratori care isi asuma conditia marturisitorului a carui spovedanie nu deschide neaparat calea mantuirii. Ambele urmaresc consecintele izolarii si instrainarii cu impact profund asupra psihicului personajelor. Poate tocmai in asta rezida maiestria lui Zweig: capacitatea de a construi doua povestiri atat de asemanatoare, care nu dau totusi senzatia de repetitie, atata timp cat compozitiile sale sondeaza, irepetabil si la fel de puternic, vulnerabilitatea si caracterul labirintic al mintii umane pusa in fata experientelor limita. (Sever Gulea)