Ca pentru a acredita mitul romantic al efemeridelor de geniu, Charlotte Brontë (1816-1855) a creat in scurtul rastimp al vietii o opera remarcabila. Titlurile ei se succed, cu anxioasa precipitare, la intervale scurte (Jane Eyre, 1847; Shirley, 1849; Vilette, 1853, The Professor, postum, 1857), ca tot atatea incercari de a exorciza un prea timpuriu deznodamant sau, macar, de a-i suspenda, vremelnic, iminenta.
In Jane Eyre, aceasta tensiune tragica pare sa afle un ragaz prielnic care ingaduie sinteza fericita a traditiei prozei de analiza, inaugurata in Anglia de Jane Austen, cu fastul crepuscular al romantismului „gotic” si cu spiritul necrutator de observatie realista al romanului epocii victoriene, aflata atunci, la inceputurile ei. Cornel Mihai Ionescu