Iubirea este pentru Milan Kundera altceva decit blinda visare sau suspin abisal, ceva mult mai palpabil, „epidermic” aproape. Nu maladive fantasme, nu obscure pulsiuni ii imping pe eroii nuvelelor sale unul catre altul: in doi nu e loc de subtile ocoluri, de inavuabile complexe, totul se reduce la expresia cea mai brutala a esentialului. Cu nespusa luciditate, cu enorma ironie, Kundera dezvaluie resorturile cotidiene ale relatiei de cuplu, care sfarsesc prin a provoca un imens hohot de ras. Un ras izbavitor, fiindca sub tribulatiile erotice ale personajelor ii arata intotdeauna chipul una dintre meschinele strategii de disimulare si supravietuire ale omului, aceea care masoara adevarata dimensiune a esecului sau.