In ziua de 2 Iulie 1504 Stefan-Voda cel Mare se stingea de o moarte blinda la Suceava, in desavirsita pace mareata ce se boltia asupra intregei teri pe stilpii puternici ai biruintilor sale.

Pentru cea din urma oara portile cetatii se deschideau innaintea acelui ce luptase barbateste cea mai grea din luptele sale. Boierii calari, in haine de ursinic si aur, unii batrini ca si stapinul adormit, ceilalti in toata puterea vristei sau in avintul increzator al tineretelor, incunjurau sicriul infasurat in scumpe stofe. Sulitile ostasilor se ridicau drepte in vazduhul limpede, zimbitor al zilei de vara. Alaiul strabatea holdele grele de bogatie, in drumul spre manastirea Putnei.

Din turnul de straja de asupra portii clopotele prindeau a vui de jale. Soborul intreg al Moldovei, supt mitrele scinteietoare de pietre scumpe, Mitropolitul, episcopul de Roman, Mitropolit si el, al Terii-de-jos, episcopul de Radauti, egumenii cari putuse sa se incinga pentru aceasta lunga cale, primiau in cintarile iertarii de pacate pe stapinul tuturora. Vesnica pomenire se cerea pentru acela care se facuse vrednic a fi pomenit de neamul sau in vecii vecilor. Apoi intunerecul gropnitii umbria tot mai mult fata poruncitoare, acum inseninata, si pletele albe, rare ale batrinului. Si, pe cind lacrimile brazdau cele mai aspre obrazuri, minunata lespede de marmura sapata pecetluia micul mormint in care incapuse totusi ramasitele celui Mare.  – Prefata