Timp de aproape un mileniu, insemnarile de capatai ale doamnei Sei Shonagon au fost una dintre operele cele mai citite si mai intens comentate din literatura japoneza. Cartea e scrisa catre sfarsitul secolului al X-lea, intr-o perioada in care literatura japoneza incepuse sa se cristalizeze in forme proprii, sa-si defineasca identitatea dupa secole intregi de imitatie a formelor chineze. In editiile moderne, insemnarile de capatai cuprind in jur de 300 de paragrafe de diferite lungimi, insirate liber, unele cu titlu, altele fara. Scenele vietii de la Curte sunt colorate, observatia foarte exacta, expresia concisa, laconica si tonul direct dandu-le vioiciune. Sei Shonagon povesteste foarte succint, fara preocupare pentru caractere, noteaza numai cate un amanunt plastic, cate un gest, o mimica, folosind chiar si in fragmentele satirice o tehnica impresionista. Ceea ce distanteaza aceasta carte de proza contemporana ei este lipsa sentimentalismului romantic. Sei Shonagon are un spirit treaz, o judecata limpede, plina de spontaneitate, si nimic nu-i este mai strain decat efuziunile lirice intalnite la Izumi Shikibu, de pilda, sau melancolia penetranta din Genji.