Este inutil să te proiectezi într-un trecut idilic şi exemplar şi să dai astfel un chip ideal prezentului. Luate filă cu filă, condicile ecleziastice din Ţara Românească a secolului al XVIII-lea scot la iveală oameni şi fapte care seamănă uimitor cu românii şi isprăvile lor de astăzi în pricini de iubire, sexualitate (uneori deviantă), cuplu, căsătorie şi divorţ. Şi pe atunci, oamenii, fie boieri şi târgoveţi, fie ţărani, se iubeau, se căsătoreau, se certau, se despărţeau şi ajungeau la judecată, pentru că toţi erau datori să se supună rânduielilor laice şi bisericeşti. Dar mai nimeni, până la Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, nu a valorificat cu atâta bună intuiţie, minuţie şi simpatie filonul de istorie socială prezent în arhivele micului tribunal ecleziastic de pe lângă Mitropolia Ţării Româneşti, pentru a expune şi a înţelege moravurile societăţii româneşti de atunci. Şi cumva, ţinând seama că structu-rile sociale şi mentale au o viaţă mai lungă decât oamenii, ale celei de astăzi.

În aceeaşi serie vor apărea:Nicoleta Roman, „Deznădăjduită muiere n-au fost ca mine“. Femei, respectabilitate şi păcat în Valahia începutului de secol XIXConstanţa Vintilă-Ghiţulescu, Despre aparenţe şi modernizare în societatea românească (1750-1860)