Ne aflam in Argentina coloniala de la inceputul secolului al XVIII-lea, intr-un mic oras de provincie, Córdoba del Tucumán. Familia de nobili Bernal de Zúńiga duce o viata asezata, iar fiica lor Sebastiana, de numai paisprezece ani, este frumoasa si supusa. Insa cadrul idilic reprezinta doar poarta de intrare in gradina otravurilor, un spatiu al razbunarii si al suferintei, in care moartea are chipul delicat al florilor. Pornind de la structura clasica a basmului, in care tatal este temator si retras, mama se remarca prin frumusete si cruzime, iar fiica – victima a unei iubiri tainice si a urzelilor mamei – trece prin incercari care de care mai atroce si mai nedrepte, romanul va amorsa o intriga moderna si insolita: tanara, de aceeasi varsta cu Julieta si sortita se pare sa-i impartaseasca destinul, refuza sa se lase infranta de aceste incercari si hotaraste sa-si faca singura dreptate. Retrasa la manastire, Sebastiana isi va insusi stiinta botanicii si isi va face ucenicia intr-ale plantelor in gradina asezamantului,descoperind in plan te fragile, rizomi si radacini un eficient instrument de otravire. Complex si surprinzator, romanul nu reprezinta numai o reconstituire documentata a unei epoci istorice si a unui spatiu geografic putin cunoscute, ci si o examinare in detaliu a celor mai obscure motivatii ale comportamentului uman.