Elisabeta I a Angliei imparte cu Carol cel Mare, Ludovic XIV si alti cativa suverani rnarele privilegiu de a da numele secolului sau. Ea este singura femeie – cu exceptia Mare a Rusiei – care isi are un loc in cercul restrans al marilor ale Istoriei.
A fost ea intr-adevar „regina fecioara”, cum ii placea sa-si spuna „femeia fara barbat”, sau o ipocrita, asa cum pretindeau dusmanii ei? Cine se ascundea in imaginii fardate si acoperite de bijuterii pe care ne-o arata portretele oficiale? In Europa vremii ei, a fost ea o intriganta, un pescuitor in ape tulburi, sau un element pacificator? Campioana unui protestantism invingator, sau victima unui catolicism agresiv? Simbolul unei Anglii expansioniste in zorii vocatiei sale imperiale, sau artizanul timorat al unei izolari insulare?
Toate aceste opinii au fost – si inca mai sunt – sustinute de multe argumente, Stralucirea epocii elisabetane ilustrata de Shakespeare, Marlowe, Francis Drake, Walter Raleigh, captivitatea si executia Mariei Stuart, epopeea Invincibilei Armada, tragedia lui Robert de Essex, toate acestea creeaza in jurul „Marii Elisabeta” o aura de legenda care nu poate fi usor uitata atunci cand se incearca o abordare impartiala pe baza marturiiior timpului.